luni, 13 februarie 2012

Cand ceata trece...

                 
                   
                  
                Uneori imi iei si visele. Iti doresti atat de mult sa ma maturizez, sa fiu serioasa, sa accept copilariile pe care le faci, sa imi pun mii de intrebari de ce asa si nu altfel, de ai reactionat asa in  momentul in care… m-am saturat si eu..si culmea la fel ca si tine.

              Vreau sa nu-mi mai fac atatea griji , atatea probleme, legate de tine, legate de altii.. Si pana sa te cunosc eram o persoana chiar linistita si poate echilibrata in singuratatea mea. Visam mult si imi placeau visele. Iubeam fiecare lucru marunt si ma bucuram ca un copil de orice gest frumos primit din partea cuiva, care era daruit cu caldura.
              La fel ma bucur si acum de fiecare lucru pe care il faci pentru mine si e din inima. Zambesc. Viata nu e un basm, iar daca vreodata am crezut ca e, a fost doar in imaginatia mea..
              Dar linistea pe care mi-am dorit-o mereu stiu ca exista. Dar stiu ca tu te plictisesti de atata liniste si vrei mereu adrenalina si vrei mereu sa te razbuni, sa cuceresti, sa ma enervezi…stii tu, acea satisfactie  pe care o ai cand eu ma uit pe geamul din dreapta al masinii si tu te uiti la mine ca nu mai zambesc.. si zambesti tu pentru ca stii ca m-ai enervat..

                   Si mi-e dor sa fac cu tine lucruri pe care nu le-am facut niciodata, lucruri pe care le-am visat din totdeauna. Uneori am impresia ca “intr-o viata anterioara ai fost tot barbatul meu”.
                  Uneori ma amuz cand vad ca te oboseste energia si tineretea mea. Ca in unele moment nu-mi intelegi reactiile de imaturitate si le iei in nume personal si pentru totdeauna. In oameni se produc transformari tot timpul, majore sau minore, ia-ma ca atare, stii doar ca reactiile de moment nu sunt gandurile mele de viitor.

                 Am oboist sa-ti spun ca mi-as dori sa-mi fii alaturi pana cand moartea ne va desparti. (si nu moartea aia, pentru ca peste aia trecem, o omor eu inainte sa ne desparta:)). Daca ai fi capabil sa-mi intelegi sentimentele, ai sti ca ele pentru tine nu vor muri niciodata si ca am atata iubire sa-ti daruiesc  incat va ajunge poate doua vieti.

                Asa sunt oamenii, uita uneori sa arate cel putin atunci cand vad iubirea celuilalt. Dar nu pentru asta imi fac griji, stiu ca o simtim reciproc fara cuvinte.
                Si am momente cand te urasc si nu vreau sa te vad, cand ma descarc cand imi spun in fiecare zi la nervi “ca nu va merge, ca nu te vei schimba, ca ne chinuim prea mult, ca luptam in zadar”, dar cand panza aceea plina de ganduri negative trece, ramane doar sentimental acela placut, sincer, curat de dor, iubire si zambesc. Atunci nimic nu mi se pare imposibil!

                      Poate ne vom linisti mai tarziu, poate va trece zbuciumul asta adolescentin si vom sti ca indiferent ce vom trai, ce vom face si ce ne vom spune…ne apartinem!

                     Liniste…nu vreau sa te mai conving de nimic, nu vreau sa-mi mai promiti nimic. Traieste clipa de azi ca si cum ar fi ultima. Maine poate nu ne va prinde impreuna. Vreau mai multe zile frumose langa tine, am stat destul de mult timp fara tine ca sa-mi permit acum sa fiu trista.