sâmbătă, 6 octombrie 2012

Am sa inteleg

Am sa inteleg  intr-o zi si ca nu te poti schimba si ca nu m-ai iubit niciodata. Am sa inteleg si am sa plec.
Am sa inteleg ca n-ai fost niciodata indragostit de mine asa cum am fost eu sau asa cum ai fost indragostit de ea.
Am sa inteleg ca ti-a fost frica sa ma iubesti din cauza greseliolor si ca in fiecare zi ti-era frica sa nu fac aceeasi greseala. Acest lucru il realizez si acum pentru ca simt la fel. Pentru ca uneori am imprsia si simt ca n-am sa pot uita niciodata, uneori ca n-am sa te iert niciodata. M-ai ranit prea mult, mult prea mult decat am crezut ca pot fi in stare sa suport.

Nu timpul vindeca totul, ci iubirea!
 Si cred ca asta ar fi singura cale de a ne salva: sa ne iubim cu adevarat si sa ne aratam asta in fiecare zi.
Dar deja e greu, deja sperantele ca intr-o zi ma vei cere si ca voi purta un inel pe deget s-au dus asa cum s-au dus si sperantele ca undeva in viata asta ceva va fi bine pentru noi.

Nu spun ca peste cateva zile nu vom fi din nou impreuna, orice e posibil, dar sunt constienta ca nu se va schimba nimic. Tu nu vei avea inceredere in mine oricat de mult ti-as arata ca insemni totul, iar eu m-as gandi tot timpul ca indiferent cat de fericit esti, din cand in cand te gandesti la ea, iar gandurile unui om nu ai cum sa i le interzici sau sa i le schimbi.

S-a dus de mult increderea, intai la tine, apoi la mine si nu mai este nici o cale pe care s-o luam si nu am incercat-o.
Uneori ma gandesc ca duci o viata dubla, una care e langa mine, iar cealalta unde o ai pe ea in gand tot timpul, iar cand cele doua se intersecteaza, ies aceste pauze, certuri, dezamagiri, indoieli.

Acum nu mai sunt sigura ca ma iubesti, acum nu mai sunt sigura ca pe mine ma vrei, acum nu te mai cred cand spui ca n-o sa mai faci, ca ai sa incetezi, ca nu te mai intereseaza, deja a trecut un an ....si n-ai reusit. Nici macar nu te condamn.

Ma condamn pe mine ca nu am plecat cand am vazut primul lucru ce dadea de banuit, ma condamn ca am acceptat lucruri care in mod normal nu se accepta si ma condamn ca am luptat atat. 
Eu, cea care renuntam la prima abatere, la primul semn si faceam tot posibilul sa fie toata lumea fericita si multumita, cum de in tot acest timp am luptat si nu am incercat sa va apropii si sa fiti impreuna asa cum iti doreai si inca iti doresti? De ce nu am plecat cand am vazut ca locul meu nu este acolo?

Dar cred ca nu este nimic pierdut pentru nici unul dintre noi, cred ca toate isi urmeaza cursul si isi va urma cursul...

N-am fost nici parasita, nici alungata, dar nici fericita in aceasta situatie. Acum am decis sa plec eu, pentru ca locul meu nu e langa tine, pentru ca noi doi gandim diferit cand vine vorba de iubire si de ceea ce reprezinta ea. Pentru ca desi semanam atat de mult ne deosebim in aceeasi masura.

Dragule..oricat as plange, oricat de mult m-ar durea ca nu mai esti langa mine sau ca esti cu ea, crede-ma ca n-am sa ma mai intorc niciodata din momentul in care noi doi o vom lua pe drumuri diferite. Iar daca la un moment dat stiai ca eu n-am sa plec niciodata de langa tine, afla ca acum nimic nu mai e sigur.

E greu. Cu fiecare ora care trece ma gandesc de ce nu am putut schimba nimic de la inceput si de ce amandoi in mod voit am luat-o pe drumuri diferite? Dar sunt sigura ca toate lucrurile se intampla cu un motiv. Eu am invatat cat sa-mi ajunga o viata, cat despre tine, tu stii daca ai ramas cu ceva din asta.

Si ce facem cu momentul acela unic in care aveai lacrimi in ochi si mi-as spus sa o luam de la capat? Eu te-am crezut, am dat totul la o parte, am uitat tot si am mers cu dreptul, crezand din nou orbeste ca si tu ai facut la fel, dar n-a fost asa. Acum ce as putea sa mai cred?

Un lucru e cert. Nu ai vrut! Nu ai vrut sa incetezi cu nimic si sa faci nimic pentru a ne fi bine pentru ca tu nu esti sigur de ceea ce vrei de la viata, daca ma vrei sau nu langa tine, daca alta e mai buna sau daca ai putea fi mai fericit.
Dar ma gandesc ca daca intr-adevar asta iti doreai ne desparteam, daca stiai ca poti fi mai fericit cu altcineva  renuntai, sau macar cat timp stateam impreuna erai corect si incercai sa avem o amintire frumoasa despre relatia asta. Vezi cate intrebari fara raspuns sunt?

Am avut mereu impresia ca ai alergat dupa o naluca, ca te-ai hranit cu o iluzie, un vis, un zambet si ca in tot acest timp eu, care eram langa tine, nu mai aveam nici o importanta. Am simtit de multe ori ca m-ai uitat, ca nu-ti pasa pentru ca erai ocupat cu alte ganduri, alte persoane. E trist cand vezi ca oamenii nu apreciaza ce au langa ei, acea persoana care e si la bine si la rau, cu care imparti acelasi pat, aceleasi amintiri, aceleasi vise uneori. Dar nici aici nu te condamn. Cum am mai spus, dragostea e oarba. Iar uneori cand te trezesti la realitate e prea tarziu, asa cum mi-ai spus si tu ca mi-am dorit prea tarziu sa fim impreuna si sa te iubesc cu adevarat. Prea tarziu...atunci cand nu-ti doresti!

M-am resemnat ca m-am trezit prea tarziu, mai bine asa decat niciodata. Am crezut ca dupa experienta asta o sa fiu la pamant, o sa fiu neincrezatoare in mine, o sa plang mult, dar n-a fost asa. Acum stiu cu adevarat ce-mi doresc, acum stiu ce pot sa accept si ce nu, ce trebuie sa accept si ce nu, sa am incredere in mine pentru ca merit sa fiu fericita...si sunt unica!

Nu spun ca nu ma doare si ca nu-mi este dor de tine. Ai fost si vei fi cel mai rumos lucru care mi s-a intamplat in viata! Ai fost persoana cu care mi-am dorit sa am un viitor, ai fost persoana cu care mi-as fi dorit sa am un copil, persoana care m-a invatat ce inseamna iubire, compromis, care mi-a aratat ca "viata bate filmul" si in sensul bun, dar in ciuda faptului ca mi-ai aratat prea putin, n-am sa le uit. Ai fost persoana cu care am calatorit cel mai mult timp, langa care am ras cel mai mult, langa care am simtit ca traiesc. Care m-a invatat ce inseamna viata in doi. 
Dar in aceeasi masura ai fost si persoana langa care am varsat cele mai multe lacrimi, persoana care m-a ranit cel mai  mult si care mi-a aratat in egala masura ce inseamna si iubirea si superinta, iar atunci mi-am dat seama ca una fara alta nu pot exista pentru ca nu ai sti sa le deosebesti si apreciezi. Cel care m-a umilit, nu mi-a oferit respect, m-a evitat, nu mi-a acordat atentie si afectiune.

Din acest motiv spun ca traiesti o viata dubla, cum un om poate fi atat de extremist? Poate acum spun ca mi-as fi dorit mai putine sentimente frumoase decat sa am atatea sentimente care au durut. Asta spun acum, poate peste cativa ani ma voi razgandi.

Daca te vei intoarce? Nu vreau sa ma gandesc la asta. Simt ca a inceput sa-mi placa sa sufar. Sau poate e doar sentimentul de indiferenta, nu le mai deosebesc...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu